Am început călătoria imprimantei Epson L1800 acum mai bine de 1 an și a fost dragoste la prima vedere, pentru da, și pentru tehnologie fac pasiuni. Ca și în viață, te reîndrăgostești mai puternic după o mare dezamăgire. Pentru mine dezamăgirea a fost reprezentată de imprimanta Canon PIXMA PRO-10, achiziționată, dacă îmi amintesc bine prin 2015. A fost prima mea imprimantă și de altfel cea care mi-a dat cele mai multe bătăi de cap. În linii mari, a fost genul de imprimantă pe care să o folosești din Paște în Crăciun, pentru că un cartuș de cyan (spre exemplu) îmi ajungea maxim 150 de coli A4, iar costul unui cartuș în vremea respectivă era aproximativ 80 de lei. La tirajul la care lucram atunci era doar parțial frustrant când la jumătatea producției se teminau 5 cartușe din 10, concomitent. Pentru a reduce totuși costul de producție, la sfatul unui prieten (mare greșeală) am apelat la cartușe compatibile, pentru că erau la jumătate de preț, fapt care a dus la decesul iminent și permanent (evident) al imprimantei. Dacă ar fi să ajung în zona de avantaje și dezavantaje, succint, calitatea printului atât pe plain paper (hârtie obișnuită de diferite gramaje) cât și pe hârtie foto, era impecabilă, redarea culorilor era de aproape 1:1, însă ceea ce m-a terminat pe mine psihic au fost costurile consumabilelor și durabilitatea lor raportată la cantitatea de hârtie. În fine, nu despre trecut și dezamăgiri este vorba aici.
După ce Canon și-a dat irevocabilul sfârșit și ultima suflare de cerneală, am petrecut câteva zile (și nopți) bune în căutarea unei imprimante. Am știut clar că vreau o imprimanta inkjet FĂRĂ cartușe, pentru că bagajul „emoțional” și traumele din vechea relație dintre imprimanta și portofelul meu erau pe viață.
Într-un final Epson L1800 a câștigat lupta cu soră ei mai mică Epson L800. La sfârșitul lunii martie, anul trecut, am cumpărat ditai namila de imprimantă de 16 kg și am început să o folosesc timid deși știam că are un sistem de alimentare continuă cu cerneală (CISS), ce se încărcă prin simpla adăugare de cerneală în rezervorele exterioare. După primele 1000 de coli A4 de 300 de grame printate, imprimanta nici nu dădea semne că ar dori un refill cu cerneală și atunci am zis: Epson… dragostea mea, am învins! (vocea lui Mircea Geoană).
Fix acum un an am cumpărat prima tură de tuburi de cerneală deși imprimanta Epson L1800 mai ducea mult și bine și cred că acela a fost momentul în care m-am liniștit și mi-am dat seamă că relația noastră este una sănătoasă. Interesant ce sentiment de anxietate poate să îți dea tehnologia… . Mă rog, până în Crăciun printasem deja 10.000 de coli A4 și A3 atât color cât și alb negru, atât pe hârtie obișnuită cât și pe hârtie foto cu un singur refill. Până în prezent, adică septembrie 2018, am printat aproximativ 26.000 de coli, ceea ce pentru o imprimantă inkjet este un tiraj cam mare și sinceră să fiu în unele zile îmi e frică că o să iasă fum din ea. Nu am observat o diferență colosală de calitate a printului între Canon și Epson, poate puțin, și asta pentru că Epson are 6 culori comparativ cu Canon, 10 culori, însă irelevant pentru ceea ce am eu nevoie.
Una dintre cele mai mari dezavantaje ale imprimantei este că nu printeaza dintr-o bucată față verso și trebuie să stai lângă ea să tot întorci coală de hârtie ca pe clătite. Și încă un aspect: viteza printului este suficient de mare cât să nu poți lucra și altceva concomitent și suficient de mică cât să te plictisești așteptând „clătita” pentru a o întoarce pe verso. Așa silențioasă și neagră cum e ea, ocupă foarte mult spațiu și uneori se mai supără când îi pui prea multă hârtie la print, astfel că pinii ori prind greșit hârtia (asta se întâmplă preponderent la hârtia subțire) și o boțește ori nu o prinde deloc (la hârtia mai groasă) și atunci trebui „ajutată” prin împingerea ușoară a colii de hârtie. Sistemul de alimentare cu hârtie este deasupra imprimantei, nu are tăviță ca marea majoritate a imprimantelor. Prin urmare, nu poți să o lași nesupravegheată în timp ce printeaza și tu să mesteci liniștit într-o tocăniță. Și pentru că tot vorbeam de print, atunci când printeaza pe plain paper în modul Fine, durează o veșnicie, cam 1,5 minute pe o parte, deci cam 3-4 minute față verso cu tot cu întors hârtie și setări.
De-a lungul timpului am testat și print pe hârtie watercolor de diferite texturi și se descurcă impecabil, la fel și pe plicuri. Mai avem testul hârtiei de calc și putem fi fericite. Un aspect foarte important de menționat, recomand curățarea capului de printare (este o funcție încorporată a imprimantei și nu, nu trebuie să o cureți la propriu cu un burețel) în urma fiecărui print de tiraj mare, aproximativ 200 de coli pentru că la un moment dat imprimanta „obosește” și nu mai printează corect, lăsând dâre fine și imparțiale de cerneală.
Ca să nu o ridic prea mult în slăvi, deși merită, a fost „internată” o singură dată la service pentru ca a avut nevoie de o revizie și pentru că citez: „Doamna Cotoi, ați exploatat imprimanta asta de e vai de steaua ei. Vreo 5 ani trebuia să vă țină fără intervenții.” Însă după 700 de lei și un pic de jale, am salvat-o pe mitică și acum funcționează la fel de impecabil.
În concluzie, deși prețul de achiziție nu este unul de neglijat (2.799 de lei pe Emag și F64) a fost cea mai bună investiție de când am început să îmi printez singură produsele. M-a scutit nu doar de un cost mare consumabilelor (un tub de cerneală de 70 ml în funcție de furnizor costă între 40 și 50 de lei) dar și de nenumăratele durmuri și stres la tipografiile din Cluj. Așadar dacă realizați invitații de nuntă, felicitări, agende sau orice alte produse din hârtie, recomandarea mea este și va fi Epson L1800.
Pentru sugestii și întrebări vă stau la dispoziție atât pe email cât și pe pagina de instagram Cristina Cotoi.
