Una dintre cele mai dragi produse pe care le-am realizat vreodata este agenda de nuntă iar daca ai ajuns la acest articol înseamnă ca ești în căutare uneia.
Pentru mine tot procesul realizării agendei a început acum 3 ani, când dădeam o mână de ajutor unei prietene cu organizarea nunții. Toate planurile ei erau notate ba pe telefon, ba pe diverse agende, ba în mesajele dintre noi devenind din ce în ce mai stresată atunci când nu găsea informația imediat deoarece uita unde o notase.
Îmi amintesc și acum când i-am zis: draga mea, de ce nu îți cumpei tu o agendă de nunta unde să îți notezi toate ideeile? Pe atunci nu exista în România o astfel de agendă și mai ales una în limba română. Atunci a luat naștere primul draft de agendă de nuntă, având la baza un număr relativ mic de informații necesare unei organizări de nuntă cap coadă.

Anul acesta, pentru că aniversez 3 ani de la prima agendă de nuntă realizată de mine, și pentru a încuraja diverisitatea am decis că merită o ediție specială Wedding Planner Spring.

Agenda Wedding Planner Spring sau agenda de nuntă conține exact aceleași informații ca și “surorile” ei “Botanical” și “Floral” deisgnul este însă unul diferit, mov watercolor dar și minmalist într-o oarecare măsură. Fiind o ediție aniversară mi-am dorit să “implic” și mirele, iar agnda vine însoțită și de două felicitări în care mirele și mireasă pot să își scrie reciproc câteva gânduri în ziua nunții.

Poți găsi toate informațiile legate de conținut și structură într-un articol anterior: CE CONȚINE O AGENDĂ DE NUNTĂ?
Îți doresc o nuntă faină faină!
Cristina de la White Sand Boutique